E frig

E frig… mai frig ca niciodată.

E frig și cerurile mă apasă.

în târg tăcerea norilor se lasă

Iar teii arși arama și-o arată.

E frig… mai frig ca până ieri.

Un corb cânta pe-o creangă de castan

și străzile m-apasă, iar pașii mi-s noian

De drumuri ce cărau cu șoaptele-mi poveri.

E frig… mai frig ca pân-acum.

și fiecare frunză pecetluiește soartă

Spunându-mi fără milă ce nopţile-mi arată

Că lumea asta toată de mult nu mă mai vrea.

încet  îmi vine clipa să las în urmă teii

Castanii, stele, toate ce fost-au vechi străjeri

Nici noaptea nu mă vrea, orașul mă despoaie

Doar sălciile cântă prin picături de ploaie…

Povestea unei umbre plecată dintre vii…

Povestea unei șoapte uitată pe vecii.

E frig și timpul vostru pe mine nu mă vrea…