S-ajungi la un sfârșit pe care îl știai când ai-nceput
să-ntorci privirea clipei ce din veci te-a întrecut…
și simţi că
lumea ta-i un incipit finit continuu.
Nu… nu…
Se merită încă o dată să calci pe-același drum?
Să-ţi sfâșii tălpile-n același pietre arse-n fum?
Să simţi durerea ce te-a cunoscut din veci.
Deci… deci?
Strigoi trecut de ochi, priviri, de lună.
Să pieri în negura-ţi de humă…
Să pot să-ncerc ce n-am făcut iar tu-ai putut:
Să pot s-o iau din nou de la-nceput.
Să fiu din suflet, apă renăscut…
și nu o umbră ce-a tăcut…
prea mult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu