Om singur pe drumuri uitate de piatră
îţi baţi
secundarul din viaţă și mergi
departe… spre-o lume de nori și de noapte
asculţi din acorduri uitate-n trecut…
și simţi cum te plânge din ceruri o șoaptă
ce-aduce-amintiri ce ar vrea să dispară.
Ruine de gânduri, de vise, de cânt,
monumental colos de vise spulberate,
îmi calci pe tâmplă sărutul unui trist minut
bătând secunda ceasului tău scump…
și rup din buzele-ţi un zâmbet și apoi
devin trecut, pe drumuri uitate de piatră,
departe, demult…
râd citind din ochi-ţi, ai mei, ai tăi.
Același talent pe care îl știam, același om care a scris despre tricoul și valiza străzilor de Cluj. Continui să mă uimești, Gabriel! Probabil ale mele sincere felicitări ar fi numai câteva picături într-un ocean infinit, nepământean. Totuși...Felicitări! :)
RăspundețiȘtergereMersi Edith :) Nici nu știi cât de mult apreciez felicitările tale, mai ales că vin din partea unei persoane cu un talent poetic, și nu numai, deosebit și cu o sensibilitate aparte. Scrii foarte frumos și fiecare nouă poezie pe care o postezi este un deliciu :D. Chiar stăteam acum câteva zile și mă uitam prin pozele de la Cluj… încă nu îmi vine să cred că a trecut deja un an întreg.
RăspundețiȘtergereDacă ajungi cumva prin București nu ezita să dai un semn de viaţă… să mai depănăm din amintiri și să schimbam impresii :D