Vise...

Devin mai vechi ca timpul, eu, muritor nesuferit

de viață. Secundele îmi sunt eterne, sunt numărat

de ele în fiecare existență măruntă și mă grăbesc

să îmi întreb sufletul de visător... dacă vreau să mai visez.

Căci asta fac, eu mă hrănesc cu vise. Atât mi-a

mai rămas din nemurirea unui zâmbet. Speranța mea

e că în altă viață de-a ta te voi găsi și te voi învăta

nemurirea mea și vei cunoaște cum clipele pot plânge.

Dar pân-atunci te voi visa... Doar tu vei ști că piatra

de mormânt mi-e zâmbet. și te privesc cum soarta

mi te ia. Dar sunt nebun și visul meu mi-e viață.

...am uitat că am murit când am visat...