Mă iartă

Nimeni nu mi-a spus că măștile de ceară

sunt mai grele decât cele de timp.

Din timp răsare ceaţa, din timp se naște moarte

iar ceara se topește și-mi dau încet să beau

ambrozie, pelin pe buze sfărâmate.

încerc să-ntorc în urma-mi privirea să

zăresc trecut. Totul e diform, totul… se destramă.

Am zis că sunt nebun, că ceru-mi e povară -

nu sunt, trecutu-mi se răscoală

și-mi năruie licarea din sufletele dragi.

Mi-am spus că sunt străin și ceaţa ne desparte…

mă mint în continuare că viaţa-ţi e la fel.

deșartă veche cale, iar casa-mi e departe

i-aici aproape-n vale, doar dânșii mi-o mai știu.

timpul iartă…