Sufletu-mi piere-n argintul de lună.
Privesc în adâncuri, zăresc doar tăcere...
Tăcerea ce tace când vocea îmi spune:
"Contează de moare o clip-Universul
privindu-ți surâsul ce-mi prinde licarea -
frântura de viață-n fărâme purtată
și-uitată pe-un soclu-nchitat numai ție?
Contează că sângele curge în râuri
pe ploapele care furau din priviri
un zâmbet în fugă, sărut interzis?
Contează că toamna îmi rumpe o șoaptă,
naivă și frântă-n ecou ruginit
în care eram un sclav nebunit?
Contează că sunt un mort printre vii?"
Tu vii și îmi spui că lumea e mare.
Te-ntreb : Tu știi cât de mică e lumea în care
renasc și mor în fiecare zi?"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu