Din mii de căi găsite niciuna nu-i a mea...
De-atâtea zile caut scăparea cea din urmă.
Atâtea zeci de oameni ce caută într-una
și mă găsesc mai singur, mai singur decât vrea
tăcerea grea din noapte.
Vorbim în negre șoapte și-ascundem împreună
în firmituri de moarte, indiferența ta.
Te-acuz și te fac jude pestea povestea mea,
aceleași rânduri care mă țintuiesc în umbra
unui trecut pierdut.
O clipă ai tăcut și te-ai eternizat
făcându-mă să cred că nu mai am putere.
Mi-ai smuls dram de voință și iată-mă-n cădere
mușcând din pietre somnul atât de mult visat
de un copil ce speră.
Dar iată-mă întins privindu-te prin stele.
Zâmbești știind că mor în umbra a doi ochi
ce-au fost apus de soare pentru un suflet care
era al tău... și noaptea coboară peste noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu