La morminte

Azi… azi mă duc printre cei vii

şi-i las pe vii morţi să vină cu mine.

Mă duc printre morminte ca să cânt, copii,

Ce m-a-nvăţat bunicul, bunica, toţi sfinţii.

Să rump rădăcinile rămase prin pământ

Bunicul meu era acolo... l-am smuls, dar l-am lăsat

în tuia de lângă soclu, uitat... nimeni nu ştia că e acolo.

Nimeni nu ştia că ne vorbeşte prin

Vânt, iarbă, firul de păpădie agăţat de buza ta

Furând un sărut necugetat şi nedorit de nimeni.

Acum bunicul tace. La fel şi străbunicul, străbunica

Stau linistiţi ş-aşteaptă rugăciunea cu stropi sfinţiţi din ceruri.

Vă spun, tânjesc azi doar o zi, şi sunt mai vii ca noi.

Noi aşteptăm mereu şi nu avem nici rod, nici rădăcini,

Nici vis, nici păpădii.

E trist că învăţăm a mai vorbi când n-o s-avem o gură

Ci doar un suflet ce va lumina în noapte cărarea celor vii

Mai morţi ca morţii mai vii ca cei vii.

şi timpul e povestea... tăcerea e stihii...

L-am smuls pe bunicu. Bunica nu ştia...