Mâine

Mâine… vine uitând de azi, de ieri

Uitând de tine şi de mine,

uitând…

M-am hotărât să plec… locul meu

nu e aici…

Ci printre sălcii ce s-apleacă-mbătrânite sau

plopi pierduţi printre văzduhuri.

ce rost mai are ?

Dar plec luând în spate tăcerea mea

tăcerea ta, tăcerea noastră

şi orice brumă de om nebun

ce visa şoapte vinovăţite de

netăcere.

Plec, nu mă mai întorc, dar cui îi pasă ?

Norii vin cu mine, zările, coline, toate le las ţie…

tăcerea e a mea... şi tot ce a trecut...

ai să mă uiţi şi ai să spui că am fost umbra ce

te călca pe papuc, pasul tău ce se pierdea pe ochii-mi.

ce rost mai are?

Mâine… vine uitând de ieri, de azi

Uitând de mine şi de tine,

uitând…