Nebune...

Nebune, nebune, ce mai faci, nebune?

‘Corzile le-am năruit, cerul alb l-am prăfuit

Noapte neagră am albit

într-un colb de vis.’

Nebune, nebune, cum aşa, nebune ?

‘Cum se nalţă florile, de salută zorile,

Iac-aşa mă-nalţ şi eu, jumătate semizeu

întrebându-mă mereu

Ce-i cu mine…’

Nebune, nebune, dar de ce, nebune ?

‘De ce nu, iubită dragă, de durerea azi mă roagă

Să mă torn într-un pahar, să mă beau, încet, pe sear’

înecând corăbi'le, ce le-ai ars, săracele,

într-o clipă de parfum...’

Nebune, nebune, mă mai ştii, nebune?

‘Cine eşti tu, clipă oarbă, te numeşti iubire, iară?

Când mă faci să tot suspin şi mă tulburi într-un crin,

Las paloarea ta de floare, las mireasma de cicoare

Nu te ştiu, tu chin iubit…

De la tine-am nebunit.