Anii au trecut...

Anii au trecut

și cu ei și noi

Lăsând în urmă pași de om tăcut

Nu pot să mă-ntorc de la-nceput.

Doar noi știm ce greu

E să lași acum

Amintirile și zâmbete și lacrimi și dureri

și cei dragi, mi-e dor de ei…

Părăsim acum ce-a fost

Părăsim și bănci  și săli

Iară golul rămas în urmă e umplut ușor

Cu o umbră de tăceri

Nu vă cer să n-amintiţi

Nu vă cer să ne iubiţi

Eu vă cer atât să nu ne daţi uitării și apoi

Să o luaţi de l-a-nceput

în frânturi de vis

Să pășim spre paradis

Să luam cu noi tot ce a fost frumos aici cu voi

Printre buchii printre foi

Ne luăm un rămas bun

și ne pierdem pe un drum

Care-n soartă poate ne va duce iarăși înapoi

Printre suflete la voi…

Anii au trecut

și cu ei și noi

Lăsând în urmă pași de om tăcut

Nu pot să mă-ntorc de la-nceput.

Aş vrea să mai rămân...

Aş vrea să mai rămân...

Dar nu mai pot... căci lungi priviri de noapte mă-nfioară

Iar drumul spre apus mă cheamă

să-i fiu ginte

Dacă nici lucrurile sfinte pe care le-am iubit, iubită

Nu m-au lăsat s-apăs aici

doar o pereche de… de ce mai zăbovesc ?

E greu să-ţi ţii în frâuri tot...

Mai ţii tu minte chiar nebunul ce se plimba pe drumul singur ?

Te rog, eliberează-mi calea spre apus să nu mai văd

lumina ce s-a  dus.

Nu sunt voit aici, sunt mai dorit afară din pustiul sufletului tău, al meu

Să tac pe veci din struna de visare-i greu

Dar ce-ţi mai pasă ţie dacă plec?

Voi fi doar umbra ce a liberat o part’

din al tău cuget răzvrătit

pe care l-am iubit.

Aş vrea să mai rămân

dar nu mai pot... nici chiar de vrei e prea târziu

să plec...

sunt condamnat să fiu aici mereu.

 

tic tac tic tac

Cerc de om

Cerc de om, tu roată a norocului

tinereţile se frâng în ritmurile cântului

iar bătrâneţile-s mai dulci în zvonul tău

copii se leagănă alene în zumzetul lor nou

tu ce legături şi mâini uneşţi pe veci

să nu mă uiţi că te-am urnit când reci

fiori de lume m-au uitat şi eu uitaşi de lume

să-mi amintesc de cercul tău de urme

ce-mpuţinea la fiecare horă

o oră şi pasul era doar al tău

iar pasul meu se pierde pe hotar

de zvonuri din apus.

Oh, cerc de om, esti om de cerc

şi tot încerc

să uit

…că mai sunt prins în cercul tău de om

.

Ploaie de gânduri

Ploaie de gânduri răstite-n apusul de vară

Răsai peste lună cu dulcea, cafeaua amară.

Răsai peste tâmple-n creţite de timpuri târzii

Cu ploaia-ţi pe frunte, si fulgere, lacrimi pustii.

Coboară-ţi mireasma din negrele, albele zile

Când cerul i-albastru, prea dulce în ultime clipe.

Oh, ploaie de gânduri, faci sclavul din mine sclav ţie

şi scutur toţi norii de vise iubite ce luna le ştie.

M-ofer dar în noapte doar stropilor care doresc să mai vie

tăcere apăs pe buzele tale stropite de fulgere, mie

las noaptea de gânduri, las dulcea amară stihie

iar liniştea vieţi-o imprim într-un suflet doar ţie.

Coralele cerului bat tobele morţii la număr o mie

dară nu te teme, tu, zâmbete dulce, doar bat pentru mine…

Iar noaptea se frânge-n frânturi de visare l-altarul ce timpul

uitat l-a făcut, şi plouă şi tună si fulgeră stropii cu gandul.

Oameni...

Oameni ce plângeti colţuri de stradă
Oameni ce-nghiteţi stropii de ceară.
Nopţile-mi cerneţi rupând felinare
Lună-nfioară, cântând despre soare.
Umbrele cască prăpăstii de paşi
Tu, în tăcere, în ele mă laşi.
Inima zbate o mare de vise
Tu le transformi în cântece triste...

Frunze şi flori, în stele şi ceruri m-acopăr
Sincope subite le-nnec în treceri şi rouă.

Neguri ce râdeţi la margini de lume
Şi rupeţi hotare în negrele spume
Legile firii le daţi nemuririi
Oameni singuri, cu a lor pieire
Vă numără zile, vă numără şoapte
Cuvinte iubite in a vieţii noapte...
V-aşteaptă tăcerea, să o cuprinde-ţi
Străjeră-mi speranţă, cu plată la fine.

Frunze şi flori, în stele şi ceruri m-acopăr
Mai stau şi aştept, un cântec, o lume şi rouă...

Oameni ce plângeti colţuri de stradă
Oameni ce-nghiteţi stropii de ceară....

Nocturna pasăre de somn

Tăcute-s nopţile spre ziuă…

şi doar o pasăre dă glas

tăcerii ce-a cuprins

pământul

spre-amurg.

întins-a aripile-n zbor

spre luna care stă întinsă-n

cerurile care vor

iubind, a lor crăiasă

prinsă.

Cântat-a pasărea de-amor

furând iubirea dulcei lune

dar n-a ştiut că dânsa spune

poveşti a stelelor ce mor.

şi zis-a draga mea de dor

de luciri pale, seri umile

de vise vii ce noaptea triste

se-ntorc la dânsa într-un cor

de şoapte mute.

Dar zorile au prins-o-n zbor

şi-au ars sărmanul glăsucior

iar făr să spună lunii de amor...

‘Mai bine mor, mai bine mor ‘.

Iar noaptea încă mai ascult

un deal, o lună şi un dor...

Prea mult pentru un muritor, eu

E mult prea mult să sper la absolut.

Eu, muritor necugetat,

Din nebunie am făcut un pact

să pot trăi un pic mai mult

cu tine în trecut.

E prea frumoasă fruntea-ţi de sidef ..

în buzele-ţi am frânt tăcerea

în părul tău am răzvrătit plăcerea

unei atingeri de departe.

Iar ochii tăi iubeau în şoapte

tăcerea unui alt tăcut...

E mult prea mult pentr-un nebun

să reînvie-n realitate.

E mort, e mort în visele-i deşarte!

Lăsaţi-l dar în groapa de pământ

să tot viseze un cuvânt

devenit eternitate.

Nu vrea decât să fie singur

şi să privească sălcii

de oameni pe geam,

răzvrătind uitarea unei atingeri

de departe.