E mult prea mult
să sper la absolut.
Eu, muritor
necugetat,
Din nebunie am
făcut un pact
să pot trăi un
pic mai mult
cu tine în
trecut.
E prea frumoasă
fruntea-ţi de sidef ..
în buzele-ţi am frânt
tăcerea
în părul tău am
răzvrătit plăcerea
unei atingeri de
departe.
Iar ochii tăi
iubeau în şoapte
tăcerea unui alt
tăcut...
E mult prea mult
pentr-un nebun
să reînvie-n
realitate.
E mort, e mort în
visele-i deşarte!
Lăsaţi-l dar în
groapa de pământ
să tot viseze un
cuvânt
devenit
eternitate.
Nu vrea decât să
fie singur
şi să privească sălcii
de oameni pe
geam,
răzvrătind
uitarea unei atingeri
de departe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu