Nu mai e timp

Nu mai e timp să vezi că e târziu

Doar noaptea peste lume s-a lăsat...

Presar tăcerea-mi în coarda de chitar.

şi zic poveşti de când eram mai viu.

E prea târziu să vezi că nu e timp.

Se-nchid fereştri şi uşi în şoapte

Iar peste ochii tăi se-nchid şi pleoape

Spunându-mi iar că-i prea târziu

Nu mai e timp să văd c-am nebunit

Sunt prea lucid ca să ascult cum bate

Orologiu-n noapte, ascultă cum se zbate!

Să scriu şi dragul mi-a pierit.

Nu mai e timp să-ţi spun că nu e timp.

Mi-am...

Mi-am dat seama că

oameni mari cu inimi mici caută

Oameni mici cu inimi mari

ca să fie căutaţi...

Mi-am dat seama că

cei răniţi îi vindecă pe cei sănătoşi

ca ‘ceştia să nu fie mai bolnavi

decât dânşii...

Mi-am dat seama că

mă mint zâmbind în fiecare zi

căci mi-e frică acum

să fiu minţit de ceilalţi...

Mi-am dat seama că

zâmbesc minţind în fiecare zi

ca să pot minţi oricând

pe mine, pe ceilalţi.

Mi-am dat seama că

nu sunt, dar aş vrea

să pot să fiu murind

pentru ceilalţi.

Mi-am dat seama că

nu mai pot să dorm...

e prea întuneric

să mai pot

închide

ochii.

Mi-am...

ascultati cu... http://www.rainymood.com/

Din priviri

Te-am urmat din priviri

Cum plecai în apus

Luând suflet ascuns

Doar cu tine…

Te-am privit din priviri.

Ai tăi ochi mi-au ajuns

Un tomnatic răspuns

Pentru mine..

Te-am iubit din priviri

Dar dureri m-au pătruns.

Doamne, timpul s-a scurs

Nu mai vine.

Ce a fost de nu vis

Ce-n cuvânt m-a răpus.

Două vorbe-s de-ajuns

Din privire…

Pribeagul

Orizontul e negru de ieri, de azi.

E negru orizontul, doar

o umbră singură se pierde

pe ceruri, pe neguri în noapte

ce picură şoapte în cenusă

pe creştetul său, suflet rătăcit.

Blestemat de toţi şi toate,

Căci îi pasă mai mult decât

tot şi mai puţin decât nimic...

Absurdul său face umbra să fie

mai mare, mai mică pe suflete

adorate dar uitate în sine.

...de ce...?

Pământu-i pare-atât de aproape

încât îi atinge privirea şi merge,

merge mâzgălindu-şi tălpile cu

parfum.

Din tină se năzare-un ochi de apă

sticlă, viaţă, om, ce-l priveşte

şi-l acuză că strânge tăcerea

şi-o păstrează doar sieşi într-un

cuvânt ce zbuciumă chiar cel mai tare

diamante şi timidul sâmbure de viaţă

ce se agaţă de zâmbetul tău.

Ghiciţi voi care-i... eu merg mai depare

cu tăcerea, absurdul, umbra şi parfumul

căutând ochi de apă, viată, om

care să spună vechi poveşti despre

noi.

Aştept…

Mă uit pe geam… stropi mari se-agaţă de şindrilă

Cum se agaţă gândul de-un vis aproape uitat…

Iubit de zile, zâmbit de luni, uitat de ani, pierdut…

Plouă, plouă, cu suflete plouă şi plouă şi plouă…

Cu zilele plouă… şi-aştept...

Mă uit la oameni… şi văd cum norii se grăbesc mereu

Să îi prindă din urmă, iar ei merg mai departe.

Iubiţi in ani, zâmbind la luni, uitaţi în ziuă... pierduţi.

Fug, fug, cu zâmbete fug, şi plouă şi plouă...

Cu zilele plouă... şi-aştept...

Mă uit la mine... şi-ascult cum tăcerea mă cuprinde

Iar umbra se coboară, uitându-mă în neguri, aşteptând.

în zile uitat, în zile orbit, în zile-alungat de nouri şi vânt...

Iar tu îmi zimbeşti şi-mi-arăţi cum plouă, şi plouă şi plouă,

Cu lacrime plouă... şi-aştept...

Sunt damnat să trăiesc prin tăcerea unei şoapte.

Λ-ß

Am bătut cărări de efemer fiind găsit

Hăituind imensitatea în jurăminte…’kyrie’!

Laudă minutului nenorocit ovaţionat perpetuu!

Quintal ridicol searbăd şi tomnatic! ţie uitare,

Vouă... xeroftalmie!

Yeux zguduit…

Nebune...

Nebune, nebune, ce mai faci, nebune?

‘Corzile le-am năruit, cerul alb l-am prăfuit

Noapte neagră am albit

într-un colb de vis.’

Nebune, nebune, cum aşa, nebune ?

‘Cum se nalţă florile, de salută zorile,

Iac-aşa mă-nalţ şi eu, jumătate semizeu

întrebându-mă mereu

Ce-i cu mine…’

Nebune, nebune, dar de ce, nebune ?

‘De ce nu, iubită dragă, de durerea azi mă roagă

Să mă torn într-un pahar, să mă beau, încet, pe sear’

înecând corăbi'le, ce le-ai ars, săracele,

într-o clipă de parfum...’

Nebune, nebune, mă mai ştii, nebune?

‘Cine eşti tu, clipă oarbă, te numeşti iubire, iară?

Când mă faci să tot suspin şi mă tulburi într-un crin,

Las paloarea ta de floare, las mireasma de cicoare

Nu te ştiu, tu chin iubit…

De la tine-am nebunit.

La morminte

Azi… azi mă duc printre cei vii

şi-i las pe vii morţi să vină cu mine.

Mă duc printre morminte ca să cânt, copii,

Ce m-a-nvăţat bunicul, bunica, toţi sfinţii.

Să rump rădăcinile rămase prin pământ

Bunicul meu era acolo... l-am smuls, dar l-am lăsat

în tuia de lângă soclu, uitat... nimeni nu ştia că e acolo.

Nimeni nu ştia că ne vorbeşte prin

Vânt, iarbă, firul de păpădie agăţat de buza ta

Furând un sărut necugetat şi nedorit de nimeni.

Acum bunicul tace. La fel şi străbunicul, străbunica

Stau linistiţi ş-aşteaptă rugăciunea cu stropi sfinţiţi din ceruri.

Vă spun, tânjesc azi doar o zi, şi sunt mai vii ca noi.

Noi aşteptăm mereu şi nu avem nici rod, nici rădăcini,

Nici vis, nici păpădii.

E trist că învăţăm a mai vorbi când n-o s-avem o gură

Ci doar un suflet ce va lumina în noapte cărarea celor vii

Mai morţi ca morţii mai vii ca cei vii.

şi timpul e povestea... tăcerea e stihii...

L-am smuls pe bunicu. Bunica nu ştia...

Noapte bună

Pe un tavan înfricoşat de umbre răstignite

S-aşterne-ncet, înfiorat o noapte, oh… clipite

Ce vă zdrobiţi încet durerea prin pereţi

în vremuri de demult ultate în tablou peceţi

E umbra ce cuprinde-ncet cea margine de lemn

Aştept un semn, dar nu mai vine, e noapte, e etern.

încerc s-ascult un bec uitat cum bâzâie la lună

Mă plec încet, închei discurs, e noapte… noapte bună !

Mâine

Mâine… vine uitând de azi, de ieri

Uitând de tine şi de mine,

uitând…

M-am hotărât să plec… locul meu

nu e aici…

Ci printre sălcii ce s-apleacă-mbătrânite sau

plopi pierduţi printre văzduhuri.

ce rost mai are ?

Dar plec luând în spate tăcerea mea

tăcerea ta, tăcerea noastră

şi orice brumă de om nebun

ce visa şoapte vinovăţite de

netăcere.

Plec, nu mă mai întorc, dar cui îi pasă ?

Norii vin cu mine, zările, coline, toate le las ţie…

tăcerea e a mea... şi tot ce a trecut...

ai să mă uiţi şi ai să spui că am fost umbra ce

te călca pe papuc, pasul tău ce se pierdea pe ochii-mi.

ce rost mai are?

Mâine… vine uitând de ieri, de azi

Uitând de mine şi de tine,

uitând…