O, mare de argint,
a lacrimilor tale,
Cuprinde-mă în
vraja-ţi, dar rumpe-a nopţii văl,
şi fă adânc din mine, şi
fă din mine-ocol
De lungi miresme,
seară, celestă vie cale.
Dar nu, o, crudă soartă,
în spume m-ai lăsat,
în marea-ţi
îngheţată, plutind uitat spre-apus
Cu fruntea împietrită de ochiul tău pătruns.
încet mă-neacă
moartea, în spume m-ai uitat.
Adânc, adânc
duce-voi, o ultimă licare
A unui suflet
care va fi plecat de mult,
De vei zâmbi atuncea, să
ştii că n-a durut.
A fost ca o
plimbare, nocturnă, felinare.
în care umbra ta m-apasă
tot mai crunt.
şi ce contează oare,
de-am scrijelit cu foc?
O lacrimă de-a ta
a stâns întregul soare
L-am înghiţit în
mare, c-o ultimă suflare,
şi-o ultimă cântare, si-un
ultim şir, prea monoton.
Primiţi-mă
adâncuri, să fiu al vostru dor.
