Am observat de ieri că
singurătatea trece mai rapid când e singură.
Azi stau și privesc cum oamenii trăiesc
sub becuri ce sunt stinse noaptea…
Ieri am găsit o castană printre flori,
prima pe care am furat-o din văzduhuri
de ultima oară.
O port mereu în buzunar și
mă joc cu dânsa,
să mai păcălesc teama, foamea, frigul, moartea-
gânduri de cenușă, timpuri singure și reci.
De azi pașii mei nu mai au urmă
iar umbra mi-e străină.
Au vrut să mă mintă, să-mi spună că-s de-al lor…
Nu sunt, iar frunze triste-mi mângâie tăcerea buzelor ce
tac…
Chipuri de hartie, pleoapele-ţi cobor.
în nopţile
cu lună coșmarul meu e dor.
E dorul meu de dor.
