Şi plouă…

şi plouă cerul cu lacrimi reci...

Tăceri de mult uitate,

Uitate-n vis ş-eternitate

Iar pasul tău pe buze-mi treci.

în ploaie ştergi doar praful care

L-ai coborât pe-al meu mormânt.

Am fost uitat în urma unui cânt

Ce l-ai şoptit cândva cu înfocare.

Venit-a timpul ce-am promis

Când mă voi pierde-n depărtare.

“Eu voi pleca” am spus în ploaie

şi am plecat, iar clipa-i vis.

şi plouă şi plouă şi plouă şi plouă

Pe fruntea-ţi, pe ochii, pe dulcea ta rouă..

Secundele-s una, doar una, nu două.

şi plouă…

Rondel de primăvară II

în noapte se pierde o stea prăfuită

Iar muguri de floare timizi se ascund.

O briză de şoapte pe chipu-ţi tăcut

Preschimbă în vorbe milenii, grăbită.

Din lună răsare doar umbră răpită

De umbra-ţi uitată... şi-n zare m-afund.

în noapte se pierde o stea prăfuită

Iar muguri de floare timizi se ascund.

în iarbă şi-n miros de viu mă cufund...

şi-n clipe, secunde, minute trecute,

E amurgul şi zile m-aştept-amagite

A fi, a iubi? Raspunsul e crunt.

în noapte se pierde o stea prăfuită...

Rondel de primăvară I

http://gabiambarus.blogspot.com/2011/05/rondel-de-primavara.html

Singur, în faţă la Cantemir

Astăzi am ascultat tăcerea o oră…

O oră s-a lăsat ascultată şi mai apoi

a fost gălăgie pe strada cu fluturi

de noapte pe care mă plimbam

singur, cu umbrele fugind de mine.

Castanii goi cu crengile umbrite plângeau

în timp ce bufniţe înfoiate se cuibăreau în

tăcerea mea, tăcerea lui, tăcerea ei

ce grăieşte viu în fiece clipă rătăcită.

E noapte şi în lună două stele se pierd

Mai era una in spate... dar nu era, nu...

E noapte şi în ceruri o şoaptă dă ison.

E somn, iar crengi uscate le ard în suflet toate

şi fac un foc mai viu... doar ascultând o oră

cum am ascultat tăceara ta ş-a lui

ş-a ei.

De ce, tu umbră, nu mă iei ?

Lumânări de fum

Anost monument de ceară,

Topită de ultimele şoapte-n vânt

Tăcerea este oarbă, doar dânsa dă cuvânt

Să ceară mărturia unei clipe pierdută-n tine.

Fum rătăcitor ce îmi albeşti negura feţii

Muşcă-mi, dar, sprâncenele, şi fă-le scrum de somn.

Să ardă şi să sfârârâie, să-mi dea potir doar mie,

O mie de secunde, cuprinse într-un cântec… pasăre de spin.

Ceară topită pe un scrin de lemn de brad,

E fum în cameră şi clipele se ard.

Tăcerea este oarbă, doar dânsa dă cuvânt.

Anost monument de ceară.