Cenuș-a presărat tăcerea
pe ceruri și pe noi…
Un punct de negru, uneori,
cel corb uitat de soartă
croncăne sub nori…
și-așteaptă iarna.
Plopii plâng pe zidurile gri
cu frunzele-n rugină presărate.
E frig, atât de frig că ceaţa mă apasă
cu umbra șoaptelor din zi
când visele nu vor să iasă
din ritmul monoton si trist
a clipelor de ieri.
O cruce-i rătăcită în văzduh
să mă trezeasc-atunci când
nu mai pot dormi.
E timp trecut iar pescăruși îngheaţă
în unduirea apelor, ce reci
sărută fruntea nopţii
mele.
E gri, e totul gri…
Mi-e frig și-a vrea să pot zbura
Ca să ajung la dorul ce mă poartă.
