10:48

Mai mult ca până acum mi-e frig.

E frig iar fruzele- s morminte de răceală.

Negru. Nimic. Niciodată.

Vid…

Nu mai știu nimic… bântui…

Cămașa mi-e udă și îngheţ.

Când am plecat era vară…

Acum e toamnă și n-am ajuns…

Dar nu am unde să ajung.

Castanele au început să cadă.

Pustiu. Frig. Negru.

A sosit vremea să aţipesc.

încă un vis în care mă trezesc

Dormind…

Niciodată

nimic

Ce trist...

Ce trist…

Salcâmii plâng cu lacrimi de rouă

și plouă, și plouă, și plouă și nouă

Ne cad frunzele vieţii…

Ce trist…

Au venit doi oameni să-mi spună că am murit.

Nu i-am crezut. și plouă, și plouă și nouă

Ne vine să râdem.

și plouă, și plângem, și râdem, și plouă…

Salcâmii ne plâng cu lacrimi de rouă.

E frig

E frig… mai frig ca niciodată.

E frig și cerurile mă apasă.

în târg tăcerea norilor se lasă

Iar teii arși arama și-o arată.

E frig… mai frig ca până ieri.

Un corb cânta pe-o creangă de castan

și străzile m-apasă, iar pașii mi-s noian

De drumuri ce cărau cu șoaptele-mi poveri.

E frig… mai frig ca pân-acum.

și fiecare frunză pecetluiește soartă

Spunându-mi fără milă ce nopţile-mi arată

Că lumea asta toată de mult nu mă mai vrea.

încet  îmi vine clipa să las în urmă teii

Castanii, stele, toate ce fost-au vechi străjeri

Nici noaptea nu mă vrea, orașul mă despoaie

Doar sălciile cântă prin picături de ploaie…

Povestea unei umbre plecată dintre vii…

Povestea unei șoapte uitată pe vecii.

E frig și timpul vostru pe mine nu mă vrea…