Iţi las în scris din viaţa mea
în lemnu-n
care m-am închis
Din care mi-am făcut un paradis
și un cavou
ce mi-a-ngânat uitarea.
îţi spun că
am zâmbit când ai zâmbit
Deși uscate-mi erau buzele și noaptea
M-a sărutat ca să îmi fure dinadins
Singurătatea – și m-a lăsat mai singur decât fui.
și nu spui
cui mi te-am lăsat.
Eram prea mort ca să aud cum respirai
iubirea. Mi-ai presurat rugina frunzelor
din amintirea zilei când nu am mai fost.
Te las drept testamen doar ţie
Ca să cunoști cât veac te-am preţuit.
Te las drept testamen și ţie
îţi spun povestea umbrei ce-am iubit
...ca un fior.
