Trecem

Minciuna e timpul în care trăim

și credem că-i al nostru pentru totdeauna

Respiri minciuna, aceeași secundă, e una - doar una

tăcerea anilor ce trec…

Suntem făcuţi să fim efemeri -

Să iubim, să mergem, să râdem, să fim.

Dar uiţi că ești doar ca să știi c-ai fost

și trecem doar ca să avem un rost…

Când timpul îţi spune că ai avut destul

Tu știi că n-ai avut, ai vrea mai mult

ai vrea să fii…

dar trecem cu timpul și lacrime curg

trecutul ti-e viaţă, prezentul – pustiu.

și-ţi amintești de ce a fost

și-ai vrea să fii din nou trecut

dar trecem, secunda e una – doar una

și suntem trecut.

Băncile tac

Pădurea de oameni din juru-mi e moartă

Foşneşte o frunză spre seară, mi-e somn.

Mă-ncurcă un înger în şoapte, deodată

mă-aşez lâng-un paltin pe-o bancă, adorm.

Tăcerea mi-e umbră sub soare de vară

sub lună mi-s stele surate de zbor,

pe-o bancă de paltin, mă mint c-am să mor

cu vise pe buze, şi îngeri de ceară...

Mi-au spus două nimfe că lumea e vie

le-am spus că privirii am ars-o, şi-n ceaţă

mă bântui-o bancă de paltin, ce viaţă

îmi fură, şi somnu-mi e doar o stihie.

În nopţi calzi de vară pe-o bancă adorm
şi-mi spune de ziuă, de umbră şi-amor.

şi băncile dorm

şi băncile tac...

Mă iartă

Nimeni nu mi-a spus că măștile de ceară

sunt mai grele decât cele de timp.

Din timp răsare ceaţa, din timp se naște moarte

iar ceara se topește și-mi dau încet să beau

ambrozie, pelin pe buze sfărâmate.

încerc să-ntorc în urma-mi privirea să

zăresc trecut. Totul e diform, totul… se destramă.

Am zis că sunt nebun, că ceru-mi e povară -

nu sunt, trecutu-mi se răscoală

și-mi năruie licarea din sufletele dragi.

Mi-am spus că sunt străin și ceaţa ne desparte…

mă mint în continuare că viaţa-ţi e la fel.

deșartă veche cale, iar casa-mi e departe

i-aici aproape-n vale, doar dânșii mi-o mai știu.

timpul iartă…