Nu regretăm nimic, noi, copiii.
E cerul al nostru, în noapte ni-l plângem
Cu lacrimi din apa uscată din suflet,
Cu focul iubirii uitat într-un cântec
pământul ni-i strajă, și râdem și râdem.
Urcăm din
priviri un vis dimineaţa.
Nu vrem poezie, vrem doar reverie,
Căci buchia noastră ni-i scurtă și vie
și moartă n-ajunge să fie la cea ce nu știe
de buze furate și-ascunse în noapte
de ochi și de frunte, de ‘acel’ cinci minute.
Iar glasul din visu-ţi devine stihie
nu-ţi cânt dar ai vrea să-ţi scriu poezie?
Copil sunt din ziua când nu am mai fost.
Regret doar că ești ce n-ai vrut să fii
Cu toţii am vrea să fim și copii
Dar uiţi că regreţi că n-am niciun rost.
Regret poate doar că nu regret nimic…
și timp mi se scurge un pic câte-un pic.
Nu regretăm nimic, noi, copiii.
