Sunt
vinovat de mult prea multă viață...
Căci
am iubit speranța mai mult decât ai vrut.
Dar
ce contează dacă în moartea-mi n-am putut
să
văd că m-ai făcut mai singur decât sunt...
și
m-ai lăsat să sper, și m-ai lăsat în gheață,
arzând fără să vreau și ultima-mi suflare.
Sunt
vinovat căci doar iubesc prea mult...
Eu
nu am vrut nicicând să frâng aripi de înger
Am
vrut să-ți zbor alături, să ne-ndreptăm spre cer.
Nu
m-ai crezut și, iată, cum pui în calea noastră
tăcerea
unei clipe și moartea unui suflet
confuz,
căci a crezut că-n noapte i-ai surâs.
Sunt
vinovat căci am crezut în fericire...
Sunt
vinovat căci am iubit mai mult decât ai vrut...
Mi-a
mai rămas tăcerea... e tot ce am avut
de
la-nceput.
Sunt
vinovat căci am sperat prea mult...