...Nu?

Pecetea lumii moarte a pus povară grea...

Ce sunt, de nu netrebnic, ce bântuie lihnit

Pe străzile golite de sufletu-ţi rănit,

îl preţuiesc acuma mai mult decât aş vrea.

Căci am făcut greşeala unui mărunte domn

Chiar eu, nemernic care, nu-i nici măcar un om

E-o umbră hăituită de fapta ce-a făcut

şi a tăcut, căci rana se adânceşte-n somn...

Când stea presare licuri pe chipu-ţi de sidef

Nici zâmbete, nici lacrimi nu laşi a se ivi,

Voi fi neantul care, încet se va gândi

La răul ce-l făcut-am unui angelic vis

Care cu aripi frânte privi din Paradis

Cum cad şi cum uitarea mă ia drept jertfă sfântă.

Iar rugul tău mă arde cu-n ultim zâmbet trist...

Cenuşa-mi s-o împrăştii pe-un drum cu pietre dure

Unde-am greşit atuncea în zilele prea sure...

E prea târziu acuma să spun că-mi pare rău…