Scribul

Suflete, nu mă lăsa închis între cuvinte

Singur, cu-n semn de intrebare-n gânduri,

Si-n rânduri pribegite să mă arunci

pe scânduri...

Răstignite, să nu uiţi că ai uitat c-ai să mă uiţi.

şi dulce-ar fi uitarea mea, dar spune

Ce urme de speranţe mai păstrez zadarnic.

Amarnic să mă spulber într-un fir de praf

anemic

Adus pe buzele-ţi crăpate, dar spune...

Nu vei putea măcar să mă răneşti,

Căci mă apasă negrul cernelii prea uscată

Deodată, şi m-ai împuns c-o mie de cuvinte

rătăcite

Ai putea măcar să mă iubeşti.