mi te-ai ivit printe
frânturi într-o secundă rătăcită
şi te-am văzut precum
erai, emoţii, toamnă, pribegie…
Priviri calde,
ciob de suflet, izvorât într-o stihie
De mormânt, şi
m-ai uitat, într-o lume amăgită.
Ce-ţi pasă ţie,
suflet drag, dacă suflarea îmi e vie
Prefer să plec şi
să te uit, să te-amintesc aşa cum eşti
Acelor care
îndrăznesc să te privească cum grăieşti
Cuvinte dulci,
cuvinte reci, cuvinte arse-ntr-o vecie.
Precumă ţie să
n-ajungi, să fiu eu singura ta umbră
şi crunt să mă păşeşti,
lumină, alungă negura-mi din urmă.
Să-ţi fiu clipite
de mister, iar tu, să-mi fi aceeaşi umbră
De parfum....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu