Coridor

Coridor de trepte arse pe-un maidan de vise vii

Paşii mei le calcă, toate, nopţile din viaţă-mi ştii.

Clar de lună, clar de soare, clar de şopate mişcătoare

Clipe mor şi clipe toate se renvie-n lume oarbe.

Cu un zâmbet, buze albe, ochi cărbune, prind eu toate...

Să le fii surată dragă, într-un strop bătrân de suflet

Răsfirat în umbr-uitare să apun în răsărit.

Răsărit ce porţi cântarea-mi spre văzduhurile vii...

Rugă-ţi pun în raze-ţi ude făr măcar o zi să ştii.

Iar lumina-ţi din privire se închide-n porţi uitate

Clipe mor şi clipe toate se usucă într-un vers.

Fie şters tot cerul, poate, rugă-ţi spun... apun la noapte.

Ce a fost, n-a fost şi este ce va fi când n-a mai fost.

Ce priveşti la om, tu umbră, ce nu are niciun rost ?

Coridor de trepte arse pe-un maidan de vise vii...

”Why does it seem like every time things are finally going

to be okay, something terrible happens ?”  OTH