Astăzi am
ascultat tăcerea o oră…
O oră s-a lăsat
ascultată şi mai apoi
a fost gălăgie pe
strada cu fluturi
de noapte pe care
mă plimbam
singur, cu
umbrele fugind de mine.
Castanii goi cu
crengile umbrite plângeau
în timp ce
bufniţe înfoiate se cuibăreau în
tăcerea mea,
tăcerea lui, tăcerea ei
ce grăieşte viu
în fiece clipă rătăcită.
E noapte şi în
lună două stele se pierd
Mai era una in
spate... dar nu era, nu...
E noapte şi în
ceruri o şoaptă dă ison.
E somn, iar crengi
uscate le ard în suflet toate
şi fac un foc mai
viu... doar ascultând o oră
cum am ascultat
tăceara ta ş-a lui
ş-a ei.
De ce, tu umbră,
nu mă iei ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu