Sertare de noapte
deschise de-o lampă uitată demult,
Uitată la capul
cerului, cu bec roşu ars în toamnă,
Se-nchid dimineaţa, când
ceaţa aprinsă în sânge de fum,
Se pierde în
soare, şi frigul şi ploaia, şi toarnă... şi toarnă...
şi toarnă pe frunte-ţi
broboane de lacrimi furate în timp,
Pierdute de-o tânără ce
căuta-n a sa batistă împăcare
încercare, în timp ce
sufletu-i un ultim stigmatic ghimp.
Se pierde printre
frunze, pe trotoare, pe trotoare....
Cetate, tu,
creneluri agăţate, cu bufniţe ploate, insomnie,
Să creşti în
mine, turnuri şi podeţe, eternă nostalgie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu