Un cântec pe care l-am scris recent...privind afară. Să-l ascultaţi cu căşti dacă aveţi.
E toamnă afară, şi frunzele cad, Mormane pe stradă.
E toamnă afară, şi oamenii plâng, Cu lacrimi de ploaie
şi totul e gri, e cenuşiu
Precum norii ce-apasă oraşul
şi inima-ntreagă mi-e ruptă-n bucăţi
De frigul ce-n şoapte mă cheamă.
şi-aş vrea să fie toamnă şi-n inima ta.
Dar cine sunt oare să spun ce aş vrea ?
Aş vrea să fie toamnă…
Aş vrea să fie toamnă…
Aş vrea să fie toamnă…
Oare aş vrea ? Sau ce aş vrea ?
E toamnă afară, şi frunzele cad, Cu lacrimi de ploaie.
E toamnă afară, şi oamenii plâng, Mormane pe stradă.
Minutele-s clipe şi timpu-i pustiu,
De suflete arse în noapte...
Cuprinde-mă ochi-ţi şi-apoi fă-mă viu
Ca să m-arunci în zări depărtate...
şi-aş vrea să fie toamnă în inima mea
Să uit că-s prezent, să uit că-s aici, să uit de tot ce aş vrea.
Aş vrea să fie toamnă…
Aş vrea să fie toamnă…
Aş vrea să fie toamnă…
Unde-i toamna mea?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu