Doar omul…

De-ar fi într-un cuvânt să prinzi misterele întregii lumi

şi să-l contempli şi pe culmi să îl înalţi şi să-l ascunzi,

Atunci cuvânt ai deveni, cuvânt prin tine şi minuni...

şi-n sufletu­-ţi să îl cununi, eşţi suflet, om, tu pribegit.

Primit-ai dar neprihănit şi fiece măruntă clipă

ţi se coboară stingherită, devine un prezent tăcut

Pe care să-l trăieşti, iubită, să-l faci o vorbă şi-un cuvânt.

Ca să fii liberă în suflet şi să-l adori aşa cum eu

îl tot ador, iar aripi moi, să mă coboare-ncet, mereu...

Să te contemplu, şi în vânt, să devenim doar un cuvânt.