La geam, lângă
fulgul solitar ce
se topea în
şoapta lumânării mele
în umbra unei
flori de gheaţă vie
udată de lacrimi,
fie ele zile-nopţi, toate,
îmi pierdeam
secolele privind cum
tăcerea dă
grai... umbrelor de flori
ce mă închid în
fiecare clipă, doar să mă uite
moartea într-un
pahar cu lut din Paradis.
Am devenit abis, argilă din Pâmânt culeasă.
şi în mine a crescut o
floare… cu umbră
ce te priveşte,
fulg solitar topit la lumânare.
Tăcerea mi-e
surată iar singurătatea-i doar
motiv, ce mă
afundă-n şoapte, ca să imi fii
tu umbră, floare
din apus...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu