Era frig în firavele mele şoapte
Ce se pierdeau în fie ce amurg
şi amăgeau secundele în plus
Dimineaţă, soarele a plâns...
Cu lacrimi de foc, penelul arămit
şi picuri ruginii pe pânza ceruită
Se contopea cu sânge, albastru, izgonit
Pe-a bolţii prizonier, în goana răzvrătită.
Dimineaţă, soarele a plâns,
Căci am lăsat un loc ce nu era ‘nainte
şi răni adânci se adâncesc grăbite
Septembrie, joi, soarele a plâns...
Căci a-nceput sfârşitul aşteptat…
E toamnă, şi frunzele cad ruginite
ce frumos 8>
RăspundețiȘtergere