E gol

Ecou de glas pe margine de drumuri,

Din necuprinsul meu infern şoptit etern:

 “Tu vezi că nimănui nu-i pasă-n aste ceruri,

De ce lacustrele-ţi idei se pierd , se cern,

într-o băltoacă de nimic?

Mai ai un pic şi vei uita cât eşti de gol.

îţi umplii goliciunea cu o cutie de carton,

E monoton, şi nu e dor să nu te facă să te minţi,

Cu rugi fierbinţi. şi nu te las să mor...

Să fii tot gol pân’ la sfârşit!”

O, suflete răpuns în lunile de toamnă,

Umple-mă cu ceva, dacă nu, cu nimicnicia ta

Să pot s-adorm pe-un pat de frunze moarte,

şi-apoi să-ţi văd lumina ochilor în somn...

Să uit măcar cât sunt de gol...